Apare Firefox pentru Android
În urmă cu cateva zile, a apărut pe pagina comunității germane a Mozilla, anunțul privind apariția primei versiuni beta a navigatorului web Firefox pentru Android programat spre publicare în februarie.
Fennec este numele versiunii mobile a navigatorului web Firefox, iar dezvoltarea pentru o versiune publică funcțională finală pare să se apropie cu paşi repezi de sfârșit. Conform anunţului, Fennec va fi disponibil pentru dispozitive mobile rulând platforme precum Maemo de la Nokia, Windows Mobile și Android. Dar este foarte probabil ca Mozilla să nu dezvolte prea curând o versiune a Firefox și pentru BlackBerry.
John Lilly, CEO Mozilla, declara într-un interviu că Mozilla a rămas în urmă, pierzând teren preţios în zona dispozitivelor mobile, iar navigatoare bazate pe WebKit precum Safari pe iPhone au câștigat un avans considerabil, dar rămâne încrezător că Mozilla va putea oferi o experiență de navigare mai bună prin produsul care urmează să-l lanseze. El a mai adăugat că Mozilla a așteptat de fapt ca dispozitivele mobile să ajungă la un punct de dezvoltare care să permită ca acestea să dispună de aproape toate facilitățile disponibile pe un sistem desktop pe partea de navigare.
Versiunea mobilă a Firefox a fost anunţată prima dată în aprilie 2008, iar finalizarea versiunii beta, la începutul acestui an. Pe atunci, Mozilla negocia variante OEM cu Nokia, Windows Mobile şi Symbian, fiind neclar dacă Mozilla va dezvolta o versiune a Fennec pentru Android și acesta va fi disponibil doar pentru Nokia 810. Dar acum este mult mai clar că Fennec are ca ținte principale Maemo și Android.
Pe piața dispozitivelor mobile, Fennec se va lupta cu navigatoare bine stabilite deja pe piaţă precum Opera Mobile și Skyfire, variante ale acestora fiind disponibile pentru o largă varietate de platforme. Totuși, cel mai important competitor rămâne Safari, chiar dacă Apple își publică navigatorul doar pe dispozitivele proprii. Safari nu poate fi folosit pe foarte multe dispozitive, dar și-a stabilit deja un standard înalt în interacțiunea cu utilizatorul și experiența navigării acestuia pe Internet de pe dispozitive mobile. Avantajele cu care Firefox speră totuși să câștige teren sunt bara Awesome și unealta de sincronizare a bookmark-urilor, Weave, funcții pe care Safari nu le oferă momentan. Fennec va avea totodată suport şi pentru plugin-uri.