MCSI oferă internet gratuit în spaţiile publice
Prim-ministrul Emil Boc împreună cu ministrul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale Gabriel Sandu şi primarul Liviu Negoiţă a inaugurat astăzi, 3 iunie, a.c., în parcul Alexandru Ioan Cuza din Sectorul 3 al Capitalei primul hotspot (punct de acces la internet wireless de mare viteză şi bandă largă) gratuit.
Evenimentul marchează debutul unei iniţiative de amploare a MCSI care presupune instalarea a aproximativ 300 de hotspoturi în spaţii publice uşor accesibile cum ar fi centre universitare şi parcuri.
“Această iniţiativă este un prim pas din procesul de implementare a Strategiei de Broadband. Scopul MCSI este de a determina populaţia să conştientizez beneficiile internetului de bandă largă. Prin Strategia de Broadband Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a deblocat fonduri europene în valoare de 84 de milioane de euro care vor fi accesate până la sfârşitul acestui an, sporind astfel absorbţia fondurilor structurale alocate României”, a declarat ministrul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale, Gabriel Sandu.
Strategia de Broadband este una dintre cele 14 direcţii de acţiune ale MCSI, incluse în Strategia Naţională România Digitală – eStrategie pentru o societate înformaţională.
O guvernare bazată pe serviciile unei societăţi informaţionale îmbunătăţeşte serviciile publice, reduce costurile, eficientizează procesul de lucru, şi încurajezează activitatea independentă. De asemenea, facilitează transparenţa comunicării între cetăţeni şi mediul de afaceri, şi permite noi posibilităţi de a prezenta şi accesa informaţia.
Modernizarea administraţiei publice şi a societăţii româneşti în ansamblu presupune servicii electronice care să elimine birocraţia, să combată corupţia, să reducă costurile administrative cu valori între 30% şi 70 % şi să eficientizeze serviciile oferite de stat cetăţeanului.
Într-un concept integrat, prioritatea Guvernului României trebuie să se concretizeze în posibilitatea oferită cetăţenilor români oriunde în ţară dar nu numai, de a interacţiona cu administraţia publică pentru a le rezolva problemele.
Comunicat de presa 04.06.2009 – MCSI oferă internet gratuit in spaţiile publice
Compartimentul de presa MCSI
3 Iunie 2009
Preluare mcsi.ro