IPREDator, p2p anonim
Trackerul Pirate Bay a anunţat lansarea unui nou serviciu prin care utilizatorii por descărca sau încărca conţinut fără ca detaliile personale să poată fi interceptate de către providerii de Internet. Serviciul denumit IPREDator, permite utilizatorilor acesul într-o reţea virtuală privată (VPN) pentru a partaja fişiere în mod anonim. Versiunea finală ar fi trebuit să devină publică până pe 1 aprilie 2009 când au intrat în vigoare în Suedia directivele europene privind proprietatea intelectuală (Intellectual Property Rights Enforcement Directive IPRED). Directiva a fost implementată deja în Marea Britanie, fiind concepută pentru a reglementa sancţiunile la aplicarea drepturilor de proprietate intelectuală. Această directivă permite poliţiei şi deţinătorilor de drepturi de autor să colecteze date personale ale persoanelor suspectate de încălcarea drepturilor de autor prin partajare ilegală de fişiere.
Momentan, serviciul se află în teste, utilizatorii putându-se înscrie prin specificarea unei adrese de email. Reprezentanţii Pirate Bay au afirmat că nu vor stoca nici un fel de date legate de traficul utilizatorilor sau care ar putea duce la identificarea lor, iar preţul pentru acest serviciu va fi de aprox. 5 EUR pe lună. Tehnologia VPN folosită în serviciul IPREDator este larg utilizată în medii corporatiste permiţând conectarea utilizatorilor în reţeaua internă a unei companii în mod securizat.
Suedia a fost considerată ţara cu cea mai permisivă legislaţie privind serviciile de partajare fişiere de tip Peer2Peer, oferind până acuma un mediu propice pentru apariţia şi dezvoltarea acestor tipuri de servicii şi reţele. Pirate Bay este unul dintre cele mai cunoscute trackere de fişiere .torrent având bazele în această ţară nordică. Autorităţile suedeze, forţate de împrejurări politice şi monopoliste, încearcă în mod constant de câţiva ani să închidă serviciul Pirate Bay, fără un succes notabil deocamdată. În 2006, poliţia a efectuat un raid la sediul acestuia, iar fondatorii lui se află momentan în proces pentru încălcarea drepturilor de autor.
Serviciul IPREDator a fost conceput ca o modalitate de contracarare sau „neutralizare” a efectelor noii legi şi a monitorizării traficului personal de date. Peter Sunde, aka brokep a declarat că serviciul beta va fi disponibil prin selecţie iniţială doar pentru 500 de utilizatori. Cei 500 vor fi de fapt testeri aleşi ai acestui serviciu, iar când aceştia vor afirma că pot folosi serviciul fără să întâmpine erori, acesta va fi deschis şi publicului larg.