A apărut Firefox 3.5
Mozilla a lansat ieri versiunea 3.5 a navigatorului Internet cu surse libere, Firefox. Deși noua versiune trebuia să poarte indicele 3.1, Mozilla a ales ca acesta să fie lansat sub denumirea Firefox 3.5 deoarece a considerat că astfel se definesc mai bine performanţele îmbunătăţite şi noile funcţii disponibile.
Conform Mozilla, cea mai importantă îmbunătăţire a fost adusă la capitolul viteză, Firefox 3.5 fiind de două ori mai rapid decât Firefox 3.0 şi de zece ori mai rapid ca Firefox 2. Nichole Loux, purtător de cuvânt pentru Firefox, a declarat că dezvoltarea Firefox 3.5 a durat 12 luni.
Noua versiune a navigatorului permite utilizatorilor să navigheze pe Internet dispunând de un nivel mai ridicat de securitate în ceea ce priveşte datele personale, datorită funcţiei Private Browsing, creată să ofere un control mai mare asupra acestor date. De asemenea, s-a mai implementat o funcţie denumită Forget this Site, care şterge orice urmă a unui site vizitat, la alegerea utilizatorului.
Mozilla a integrat în Firefox 3.5 şi tehnologia JavaScript TraceMonkey, care ar îmbunătăţi performanţele aplicaţiilor web complexe folosind o tehnică care a fost dezvoltată la Universitatea din California, Irvine. Firefox 3.5 mai include suport pentru HTML 5 video şi audio.
Cele mai importante 10 facilități noi aduse de Firefox sunt:
– Un control mai detaliat pentru restaurarea ferestrelor închise
– Funcția Forget this Site
– Tab Tearing
– Funcție inteligentă pentru cuvinte cheie în AwesomeBar
– Restaurarea selectivă a sesiunilor
– Funcția de navigare privată
– Profile de culoare diferențiale
– Motorul JavaScript TraceMonkey
– Geo-locație
– Suport video și audio HTML5
Firefox are în acest moment, peste 300 de milioane de utilizatori activi, este disponibil în peste 70 de limbi și poate fi utilizat pe sistemele de operare Windows, Linux şi Mac OS X.
Mozilla Firefox 3.5 poate fi descărcat gratuit în România de pe depo.osn.ro
Informații suplimentare:
http://www.mozilla-europe.org/ro/firefox/3.5/releasenotes/
httpv://www.youtube.com/watch?v=k5Zbc-Rg6e8